După ce a pierdut cu 1-0 în primul meci al grupelor, la Lyon, Fiorentina este obligată să dea marea lovitură pe teren propriu, în fața lui Liverpool. Ca urmare a suspendării pe două etape a lui Gilardino, Cesare Prandelli îi va folosi astăzi, vrând-nevrând, pentru prima oară împreună, pe Mutu (foto) și pe Steven Jovetic în echipa de start, deși românul a evoluat mult sub posibilitățile sale în acest sezon.
Altfel, antrenorul Fiorentinei a făcut parte din lotul lui Juventus care a disputat acea tragică finală a Cupei Campionilor Europeni din 1985 (1-0 cu Liverpool), pe stadionul „Heysel” din Bruxelles. Atunci, 39 de suporteri torinezi au murit. Prandelli a declarat că nu va putea uita niciodată acele imagini cu cadavre și oameni îngroziți: „Nu am vrut să jucăm, dar ne-a obligat UEFA s-o facem.”
Ghioane, împotriva Barçei Echipa lui Tiberiu Ghioane, Dinamo Kiev, va da piept în această seară, pe „Camp Nou”, cu FC Barcelona. Catalanii au maximum de puncte după cinci etape în Primera și au remizat cu Inter (0-0) în primul meci al Grupei F, în timp ce campioana Ucrainei a câștigat în etapa inaugurală cu Zenit (3-1).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER